Project Description
Bacăul va fi pentru un an „Capitala Tineretului din România“
Municipiul Bacău va fi, timp de un an, gazda a zeci de evenimente dedicate tinerilor, odată cu preluarea titlului de „Capitala Tineretului din România“ de la municipiul Timişoara.
Deschiderea oficială a manifestărilor are loc astăzi.
Ieri, în sala Ateneului „Mihail Jora” din Bacău a avut loc prima conferinţă a proiectului regional Stay Free, despre prevenirea şi combaterea traficului de persoane. Programul are ca obiectiv informarea tinerilor cu privire la impactul fenomenului şi instruirea de voluntari pentru acest proiect. La eveniment a fost prezentă şi ambasadoarea Suediei la Bucureşti, Anneli Lindahl Kenny, care a declarat pentru Radio România Actualităţi.
Anneli Lindahl Kenny: Am venit, pentru că acest proiect implică foarte mult tinerii şi îi motivează să influenţeze şi pe cei din jurul lor, şi cred că toate instituţiile societăţii, incluzând media autorităţii guvernamentale, spitale şi multe altele ar trebui să se implice şi să formăm un front comun, pentru a avea un impact major în a lupta împotriva acestui fenomen.
România este ţara cu cele mai multe victime ale traficului de persoane din Europa, iar cea mai afectată este regiunea Moldovei, din cauza ratei ridicate a sărăciei şi a educaţiei scăzute. Majoritatea victimelor provin din categoria celor care au între 5 şi 8 clase.(Rador/ FOTO rador.ro)
Sursa AICI