Mă numesc Mioara, am 36 de ani. Sunt din Onești, județul Bacău. Timp de aproape 10 ani am lucrat într-un club de noapte ca damă de companie. Ajungeam să câștig până la 10. 000 euro pe lună. Câștigând atât de mulți bani, am început să-mi cumpăr tot ceea ce visam. Am început cu haine scumpe și frumoase, lucruri pe care fiecare fată și le dorește. Am început să investesc în frumusețea mea, un lucru pe care fiecare femeie îl simte necesar. Apoi am investit în imobiliare. Întotdeauna mi-am dorit să am o casă a mea. Am reușit și asta. Apoi în mașini, vacanțe, bijuterii scumpe. Mă simțeam o femeie bogată și puternică, și numai bună de invidiat.
Încă de mic copil, am tânjit după dragoste și am căutat-o peste tot și în tot. Provin dintr-o familie cu 6 copii. Fiind 6 frați la părinți, mama mea nu putea să se ocupe numai de mine, cu toate că ea a fost prima persoană din viața mea la care eu căutam dragostea care-mi lipsea. De multe ori mă prefăceam că sunt bolnavă, ca mama să-mi dea atenție mai multă și să primesc o doză de dragoste mai mare. Eram geloasă pe surorile mele mai mari, pentru că mie mi se părea că nu-mi dă suficientă atenție, motivația din spate era dragostea, eu căutam să fiu iubită. Neprimind ceea ce doream, am început să mă răzbun. Încă de mic copil acest sentiment de răzbunare m-a urmărit mult timp. Multe probleme le-am făcut părinților mei, încercând să le atrag atenția și făcându-i să sufere numai pentru faptul că eu eram o fire închisă și necomunicativă. Credeam că cei care mă iubesc trebuie să mă înțeleagă, dându-mi totodată ceea ce-mi lipsea mie, adică dragoste, fără ca eu să știu să o cer sau să o câștig. Necomunicând cu cei dragi mie și făcându-le o grămadă de necazuri, crezând că așa voi câștiga dragostea lor, am ajuns să simt sentimentul abandonării din partea lor, așa că a trebuit să mă descurc singură.
Așa am ajuns în cluburile de noapte unde am lucrat ca damă de companie. Eram frumoasă, sociabilă, companie plăcută, dorită să fac serile pline de plăceri oamenilor singuri și cu mulți bani. Trebuia să-i măgulesc cu vorbe frumoase, conversații vesele, glume și de aici altele. Așa am început să fac bani mulți și de data aceasta am început să caut dragostea în lucrurile materiale. Câtă dezamăgire! Parcă cu cât eram mai bogată în exterior, cu atât eram mai săracă în interior. Cu cât făceam bani mai mulți pri metode imorale, cu atât sărăcia venea în inima mea. Ce durere! Să fii plin de bani, dar să adormi plângând și să te trezești plângând, fără nici un motiv întemeiat, doar numai pentru că simțeam că viața mea nu are nici un scop. Mă simțeam goală, nefericită. Negăsind dragostea nici în lucrurile materiale, am început să o caut în bărbați. M-am implicat în mai multe relații serioase din partea mea și în câteva aventuri, dar nu s-a schimbat nimic. Simțeam mereu nevoia să fug de acolo și să ies. În inima mea creștea dorința de a fi iubită și de a iubi.
Într-o zi am întâlnit dragostea vieții mele. Am întâlnit un băiat pe care l-am iubit. A fost prima dragoste. Dintr-o dată sentimentele mele s-au schimbat. Simțeam nevoia să dăruiesc totul, orice lucru care-mi aparținea simțeam nevoia să-l împărtășesc cu el. Era frumos acel sentiment. De câte ori își dorea ceva, și puteam să-i ofer, eram mai bucuroasă decât el. Aveam totuși în mine o teamă care parcă mă urmărea. Era teama de un sentiment pe care eu nu-l cunoscusem niciodată. Simțeam că-l iubesc, eram în stare să fac orice pentru el, dar acest sentiment mă și speria. Cu cât dăruiam mai mult, cu atât mă simțeam mai folosită. Un sentiment dureros. Cred că acesta a fost cel mai dureros sentiment din viața mea – să te simți folosită, dar mai târziu am înțeles că a fost cel mai eficient pentru schimbarea mea. Am început să mă răzbun pe omul pe care il iubeam. Simțeam că trebuie să plătească pentru că mă folosea, pentru că mă simțeam folosită de el. Răzbunarea a continuat, făcându-l să sufere mult, din ce în ce mai mult, până când relația s-a rupt. Am rămas singură, la fel de goală, de săracă în suflet, de nefericită și nu mai voiam nimic. Eram atât de obosită în interior, încât nu mai puteam să lupt pentru nimic și pentru nimeni. M-a lăsat Dumnezeu să caut dragoste în lucruri, haine, bijuterii, case, mașini, vacanțe, compania bărbaților cu bani, dar am înțeles că dragostea nu se găsea în niciunul din aceste locuri. Goluri imense erau în interiorul meu. Simțeam că nu sunt bună de nimic, fără demnitate, fără scop, fără vise, nu mai știam nimic, nici măcar să visez la ceva sau cineva. Într-un cuvânt eram goală și săracă. Erau singurele sentimente care îmi mai rămăseseră: sărăcie și goliciune. Sufletul meu era ca o cârpă ruptă în mii de bucăți. Nu puteam să spun nimănui. Și chiar dacă spuneam, simțeam că nu mă înțelege nimeni. Tăcerea, lipsa de comunicare își puseseră amprenta pe sufletul meu.
Într-o zi o verișoară de a mea a venit pe la mine si m-a invitat la biserică. Ascultând predica pastorului din acea zi, parcă mă regăseam în fiecare cuvânt. În 30 de minute cât a ținut predica, Dumnezeu îmi povestea prin el toată viața mea. Versurile cântărilor erau la fel. Dumnezeu îmi vorbea. Lacrimile îmi inundau obrajii. Timp de două ore cât a ținut programul, nu am reușit să mă opresc din plâns. Am zis: „Cineva mă cunoaște, știe tot trecutul meu, știe toată durerea mea! ” Apoi am zis: „Oare-I pasă lui Dumnezeu și de mine ca să mă ajute?” După ce s-a terminat programul, am rămas cu un singur gând care m-a urmărit mult timp. Dumnezeu îmi spunea prin gura pastorului să-L pun la încercare. M-am întors înapoi în cluburile de noapte, la viața mea obișnuită, la nopțile mele nedormite, dar cu o mică licărire de speranță, cu acel cuvânt care mă urmărea: „ … Pune-L pe Dumnezeu la încercare!“ Nu îndrăzneam. Spuneam că sunt prea păcătoasă ca Dumnezeul Universului să mă asculte. Într-o zi, când durerea eșecului își pusese amprenta adânc pe viața mea, mi-am zis: „Gata, Doamne, nu mi-a mai rămas nimic, te pun la încercare!” În momentul acela, am intrat în baie, în apartamentul unde mă aflam (locuiam cu frații mei). M-am pus pe genunchi. Lacrimile au început să-mi curgă șiroaie pe obraji. Am început să fac o rugăciune simplă și din toată inima. Rugăciunea a sunat cam așa: „Doamne, dacă exiști cu adevărat și mă auzi, te rog frumos să-mi umpli golurile acestea pe care le simt în inima mea!“ M-am ridicat și mi-am continuat viața. Timp de vreo trei săptămâni, i-am cerut lui Dumnezeu în rugăciune lucrul acesta. Seara mă duceam la muncă și păcătuiam, dar ori de câte ori aveam ocazia, mă rugam și Îi ceream lui Dumnezeu să-mi umple golul care era în inima mea. După trei săptămâni de rugăciune cu lacrimi, ceva s-a întâmplat: o doză de speranță parcă se năștea în inima mea, parcă începeam să văd lucrurile sub o altă formă, parcă nu mai erau atât de negre și întunecoase, simțeam o doză de bucurie, puteam să zâmbesc. Durerile din inima mea nu mai erau atât de puternice încât să mă dărâme. Puteam să dorm fără să mă mai trezesc. Ceva se schimba. Cu cât mă rugam mai mult și plângeam, cu atât mă umpleam mai mult de pace, de speranță, de bucurie, de curaj de a merge înainte, ca mai târziu să aflu din Biblie, că rugăciunea făcută din toată inima este ascultată. Am simțit că Dumnezeu m-a ascultat. Din ziua aceea, în sufletul meu s-a stârnit curiozitatea dea-L cunoaște pe Dumnezeu mai mult.
Mioara s-a căsătorit de sărbători în anul 2014 cu un om deosebit. Împreună au un băiețel, Iosif, care le aduce mult bucurie. Mioara a ajutat alte fete din cluburi prin mărturia ei. S-a implicat în proiectul Aria 45 în cluburi și invita fetele întâlnite la asociație ca să le facă manichiura. Azi, Mioara locuiește cu familia ei în Anglia.
