Ce este cerșetoria și cum se pedepsește?
(1) Fapta unei persoane care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități. Exploatarea prin cerșetorie se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Cerșetoria se pedepsește cu până la 5 ani de închisoare dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:
- a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;
- b) prin constrângere,
Cerșitul este unul dintre fenomenele sociale care a căpătat caracteristici aparte după 1989. Existent într-o formă sau alta în toate epocile istorice și in toate țările lumii, cerșitul este un o problemă socială globală destul de greu de soluționat.
În România, până în 1989, cerșetoria a fost un fenomen ținut sub control și mai restrâns, fiind într-o oarecare măsură limitat de sistemul totalitar. În perioada comunistă, fenomenul a fost redus ca amploare, iar în afară unor persoane infirme sau marcate de dezechilibre psihice, singurii care îndrăzneau să cerșească erau rromii. Sistemul românesc comunist făcea ca cerșitul să fie cât de cât discret: „practicarea acestuia, făcând-se mai ales în zonele aglomerate și la sate” (Neculau, 1999).
Evenimentele din 1989 au atras multiple schimbări atât în domeniul politic, cât și în cel economic și social. Starea de tranziție socio-economică, concedierile masive, inflația au determinat un proces de pauperizare a unei mari categorii din populația românească (Neculau, 1999). Muncitorii necalificați din instituții de stat care erau incapabile să se adapteze noilor schimbări economice, au fost cel mai puternic afectați. O consecință a procesului de pauperizare a fost faptul ca după 1989, fenomenul cerșetoriei a luat amploare. Astfel, după 1989 au fost identificate mai multe categorii de cerșetori care apăruseră pe lângă cele deja existente. Alături de cerșetorii „clasici”, activi și în perioada comunistă (cei cu deficiențe fizice, psihice și rromii), au apărut noi categorii: „de alta origine decât cea rromă, de toate categoriile de vârstă (de la copii la bătrâni), cu diferite statusuri sociale” (Neculau, 1999). A devenit evidentă categoria vârstnicilor care au ajuns cerșetori: „presa și televiziunea au mediatizat cazuri disperate de bătrâni intelectuali care, după ce au dus o viată onorabila, s-au trezit în situația de a cerși pentru a supraviețui”(Neculau, 1999).
Pe lângă această categorie nou apărută, s-a observat creșterea numărului copiilor străzii. Familii dezorganizate, aflate sub „linia sărăciei” („line of poverty”[1]- Booth apud Iceland, 2006, p.16) alimentau continuu numărul copiilor străzii. O a treia categorie despre care se spune că ar fi apărut după 1989 e reprezentată de „copiii sau adolescenții care cerșesc mâncare, bani sau îmbrăcăminte la ușile apartamentelor” (Neculau, 1999). Aceștia au de obicei casă și familie, însă de cele mai multe ori sunt trimiși de către părinți la cerșit întrucât ei nu au nici un loc de muncă și nici măcar un ajutor social.
Sunt diferite teorii care pot explica această problemă socială a cerșetoriei. De exemplu, dacă luăm în calcul sărăcia, violența din familii, uneori abandonul şcolar, pe un prim plan ar fi sărăcia, deoarece din moment ce o familie, un bătrân sau un copil ajunge în stradă să cerșească, ajunge din cauza sărăciei. Nu este nimic rău să îi ajutăm, pentru că nu au posibilități financiare, însă de multe ori de la această sărăcie, prin cerșit se ajunge ca aceștia să aibă un „salariu“ mult mai mare decât o persoana care muncește. Dacă privim din punct de vedere al copiilor care cerșesc în strad[, nu ar trebui ca aceștia să cerșească deoarece copilul, conform legii 272/ 21 iunie 2004 cu privire la drepturile copilului, are dreptul să fie crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Iar în acest scop, părinţii sunt obligați să-şi supravegheze copilul, să-l informeze despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia. Apoi, în cazul în care nu sunt capabili părinţii, copilul nu trebuie neglijat, este necesar ca copilul să nu ajungă în stradă la cerșit.
Pentru rezolvarea acestei probleme, putem recurge la câteva obiective, cum ar fi: eliminarea exploatării prin muncă a copiilor; aplicarea măsurilor de protecție socială în vederea prevenirii unei forme de marginalizare socială a persoanelor care practică cerșetoria şi la care acestea sunt expuse; conștientizarea şi responsabilizarea opiniei publice cu privire la consecințele cauzate de încurajarea cerșetoriei.
Sursă foto: ziare.com
Gemina Popa, voluntar Stay Free Project
